duminică, 14 noiembrie 2021

 CONSĂTEAN CU O ZEIŢĂ


 

 Coordonatele spaţiale


     Pe  "Calea Naţională", strada ce străbate longitudinal satul natal al lui Dio, în spatele şcolii noi din localitate şi vis-a vis de mumia fostului cămin cultural- se află o căsuţă modestă şi cochetă.

    Care se pierde printre pomii şi salcâmii încă în floare. Casa este împrejmuită, împreună cu ogradă unde locuieşte un covor consistent de iarbă, de un gard de scândură  de aceeaşi culoare ca şi iarba.

   Deschid o portiţă de fier forjat. Culoarea, bineînţeles, tot verde. Deci, liber, pot înainta! Dar!

   Un câine, rău (!) îţi avertizează, printr-un lătrat scurt, stăpâna. Un intrus vrea să tulbure apele.Prezentului. Sau, poate , ale trecutului ? Cine ştie ?!


Coordonate temporale


     Un intrus, care, aproape de miezul fierbinte al verii anului 2000, vrea să "convoace" amintirea unei zeiţe! (Ce altceva ar putea fi, gimnasta botoşăneancă de talie mondială SIMONA AMÂNAR?)

    Să-i invoce, retoric şi precis, copilăria ! Verile şi iernile petrecute de Simona la bunici.

    Din apele prezentului se încheagă chipul bunicii, Ecaterina Amânar. Vorbele ei curg domol ca apele pârâului din apropierea casei:

- Cum spuneam, VASILE, tatăl Simonei, este singurul meu băiat. Ceilalţi copii ai mei sunt cinci fete : Ileana, Maria, Ştefania, Eugenia şi Angelica.

- Simona Amânar, nepoata matale, are mulţi verişori ?

- Cele cinci fete ale mele au douăzeci şi patru de copii! Băieţi şi fete.

- Locuiesc toţi aici ?

-Nu.


 

Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (117)


revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Mâinile se roagă mângâind iubito

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Mâinile se roagă mângâind iubito: Despre tine înfloreşte teiul despre sânii tăi în floare ceru-mbracă-n stele cheiul valul mării rău mă doare Despre sânii tăi în fl...

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Înălțare la inimă

revista EXTEMPORAL LIRIC: Costel Zăgan: Înălțare la inimă:                Liniște Dumnezeu se roagă în noi (Costel Zăgan, POEME INFRACȚIONALE, 1995) ...

vineri, 5 noiembrie 2021

 Vă propun o tânără poetă : ALINA HRISTEA

Ultimatum

 

 

Îmi reazăm capul gol și chel,

părăsit de cuget și simțire,

pe dragostea ta, brav fiu,

să nu-mi lași sufletul să-mi fie

îngropat de viu.

 

Privește cum rugina

lăcomiilor de neam

mă roade și te roade,

 că vlagă-n mine n-am.

 

N-am cerut slăvire, nici ramului

nici omului,

nici cântece triste, foșnete de jale.

 

Cer să-ți privești izvorul,

adâncilor simțiri,

nu caimacul apelor stătute în mâinile tale.

 

În clipa asta, iată, îți cer prietenia,

că n-am eu, Spirit Viu, să mor,

n-am să plec cu fața-ntoarsă

pribeag, privind-ți sec melancolia.

 

Prinde de Soare, dă-i corbii la o parte,

curăță, adânc, cu fier încins,

Că-n tine Focul Viu zace-aprins.

Pân-atunci aud...deși n-aș vrea,

cum se stinge cântul din străfund,

cobor adânc în noi. 

 

Să stau la sfat cu sufletul

și văd ce mare-i bezna în profund.

 

Risipită ar fi, de-i vrea

de-o simplă fâlfâire

din aripile-ți albe, firave, amorțite...

 

Mă semnez cu fir de strigăt,

Patria ta!


 EXCURS ÎN UNELE ORGANE INTERNE

     Totul trece prin stomac : o aserţiune a cărei gravitate Dio avea s-o constate abia la jumătatea drumului. Care drum duce probabil nicăieri. Însă contează oare destinaţia încât asperităţile inerente să se cioplească singure? Mai că nu aş crede.  Dar!

   Merg şi plâng. Total nebărbăteşte dar nu am ce face. Trebuie să înaintez şi trebuie să-mi descarc emoţiile : pe unde apuc şi eu : ochi sau gură! Aşa că merg în continuare printre lacrimi şi stânci. Înot sub nivelul mării interioare. Sparg stelele de mare ca pe nişte nuci.

   Poftim : aceasta este inima. Inima tristeţilor mele. În ea s-au îndesat toate : naşterea dragosta şi moartea! Probabil că am o inimă mare, nu-i aşa , domnule cititor! Şi încăpătoare, doamnă cititoare? Şi gingaşă, ca o fetiţă de grădiniţă?

   Ba este o inimă imposibilă!

Plină de mofturi a la Caragiale şi de incuri stil Nică al lui Creangă!

   Aşa că mai bine cară-te , mister Dio, în stomacul social al singurătăţii! Acolo nici nu te deranjează nimeni, nici nu deranjezi. Eşti singur : tu şi melancoliile tale pestilenţiale : educaţia, căsătoria, crizele de nervi şi crizele politice, cursurile şcolare, cursurile despre cum să nu înnebuneşti într-o zi fără nicio  leţcaie, coşmarul că ai moştenit o avere fabuloasă cu care să-ţi poţi achita în fine toate ratele bancare , rămânându-ţi şi de-o pâine şi doi covrigi (unul pentru tine , iar celălat bineânţeles pentru consoarta

rămânându-ţi şi de-o pâine şi doi covrigi (unul pentru tine , iar celălat bineânţeles pentru consoarta ta, care cică nu mănâncă pentru a-şi mai ajusta silueta!-Minciuni gogonate! Nu mănâncă pentru că salariul ăsta aşa împuţit cum e nu existe de-o zi, de-o săptămână, de-o lună, de-un an, de-un deceniu!

   De fapt,  de douăzeci de ani!  )


     O viaţă de om, doamnelor şi domnilor! O viaţă de om pusă în slujba nimicului!

Nu prea îmi convine concluzia acestei sumare autoevaluări , dar n-am încotro!

    Şi tocmai acum când sunt gata să fiu elimenat prin anusul social : lumea nu mă mai vrea! Mă redă, pur şi simplu, sub formă de excremente social, Universului, Marelui Nimec!

    Din nimic am venit, în nimc mă voi întoarce. S-a încheiat circuitul nimicului în natură! Punct.

    Atât?

    Poate că foamea nu-i în noi, ci în Univers. El ne mănâncă: secundă cu secundă şi an după an. Implacabilă,moartea ne pândeşte din prima clipă de viaţă. Ne ajută chiar să creştem, ne pregăteşte cu grijă pentru marele ospăţ final.

    Asta este : şi moartea-i un stomac ! Da, cred că moartea-i stomacul universului !

Poftă bună!



Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (111)


M-AM RĂTĂCIT

 Căutând cerul

Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNTR-UN VERS


miercuri, 3 noiembrie 2021

- FIR-AR SĂ FIE DE CIVILIZAȚIE 


Domnule maior acuma iar 

mă tratezi ca militar
însă boala asta-i deasă
din mine nu vrea să iasă.
Eşti mata cică expert
însă oul fiert e fiert
nu mai face niciun pui
în ograda nimănui.
Domnule maior ceva-ceva
are dracu-n treaba mea
şi să vezi că nu mi-e frică
îi donez o rămurică.
Domnule maior viaţa-i butoi
plin cu pulberea din noi.
Costel Zăgan, Cezeisme II (28 noiembrie 2016)

Costel Zăgan Mâinile se roagă mângâind, iubito Despre tine înfloreşte teiul despre sânii tăi în floare ceru-mbracă-n stele cheiul valul mări...