PIERDUT PRINTRE FRUNZELE TOAMNEI

Costel Zăgan

Amintiri de nisip

îmi curg

printre

degete

Clipă

după

clipă

frunză

după

frunză

Brusc un tablou

mă izbește

de

perete

Alo

ce cauți

în toamna asta

poete

Costel Zăgan, POEMUL DE LA MIEZUL NOPȚII

27.09.2020 

NENEA IANCU REDIVIVUS

Costel Zăgan

N-am
dreptate

Un procuror
un avocat
un judecător

Şi
bineînţeles
un poliţai

Pun
la cale

Justiţia nereperată
a
poporului român

Şi
cum
spuneam

Adevărul trece
minciunile
rămân

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (2 mai 2009)

EVOLUȚIE ÎN AMBELE SENSURI

Costel Zăgan

Până

s-ajungă

la

primul

om

Darwin

a

stricat

mai multe

maimuţe

În sens

invers

Apocalipsa

va arde

toate

etapele

Costel Zăgan, Poeme infracţionale

BLÂNDUL PARADOX AL MELANCOLIEI

Costel Zăgan

Pentru a nu pune

în primejdie

oxigenul celorlalți

ard în continuare

împotriva

cenușii

Ce rug ipocrit

și inima aceasta

a mea

prietene

POEME INFRACȚIONALE, 1995 

PACEA

Prietena tuturor

Costel Zăgan

ION TOMA IONESCU

CUM SĂ-MI LAS COPILUL

din grijă

în primejdia flușturaticei

zvârlugă de apă

îi va luneca printre degete

gândea mama

și eu tăiam cu brațele

întors pe spate

apa în două

râuri...

VICTOR MARTIN

ZIDULE!

Zidule, construcție genetică,

nu vrei să înțelegi

decât ceea ce ești tu construit.

Zidule, legendă a postmodernismului noncognitiv,

unde orice Dorel își conservă,

cu multă grăsime în gândire,

meșteșugul ipocriziei,

și fățărnicia de a te placa

punând pe tine un veșmânt de faianță

lipită cu dosul în față.

Zidule, un fel de nebunie a meșteșugului,

unde un fel de Manole,

un fel de excroc sentimental,

consumator de sentimente prăjite,

de dovleac, de foarea-soarelui, de susan,

ridică un monument al posterității nevestei,

cu soclu cu tot,

în orgasmul colectiv

al votanților săi.

Zidule, ne strivește tăcerea,

ca un poet, scos din context,

pe cap de creier spălat. 

CRISTIAN GHICA

lacrimile poetului

sunt frunze albastre

ce nu adie în vânt

nu se lovesc de pământ

cad pur și simplu în sus

numai și

numai

în sus

când se întorc se spune că plouă

ȘTEFAN DOROFTEI

MI-E FRICĂ, MAMĂ...

Mi-frică, mamă...Mi-au plecat feciorii

Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,

Prin mine zboară infernal cocorii

Și mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă...Nu mai știu de mine

Pierdut-am doina, lacrima și dorul,

În ochii mei în van se trag cortine,

Firul din of își schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă...Iar primesc păcate

Ca niște frunze-nlănțuite-n clipe

Pavând cu negru străzi de nedreptate

Pe gândul meu ce nu poate să țipe.

Mi-e frică, mamă...Parcă-i întuneric

În mintea mea cea stoarsă de substanță,

Văd numai titluri pe gigant generic,

Eu sunt o umbră fără importanță.

Mi-e frică, mamă...Clopotele urlă

De-atâta spaimă strânsă în capele

Și-atât noroi pe care mi-l azvârlă

Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă...Lupii dau năvală...

Îmi sfâșie și graiul copt în vatră,

Degeaba sufletul mi se răscoală

Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.   

EUGEN POHONȚU

MONA

migrez spre ultima umbră a surâsului tău

ușor, să nu-ți rănesc tristețea buzelor

ți-ai dus majestatea candorii cu șarpele pe umeri

iar într-un colț de inimă ai suspendat păcatul,

ca înserarea-n tindă a zeilor chilugi,

ai aflat,

în trupul meu nu mai locuiește decât pustia,

iubito, mi-ai rănit timpul înainte de mama,

poemul acesta îl vei umbla cu inima despicată.

LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020

COSTEL STANCU

***

Mă privești și taci. Cât o întreagă orchestră

după ce i-au fost furate instrumentele.

Inima mea? O pasăre ce clocește oul de unde

așteaptă ea însăși, înfrigurată, să iasă.

Uite, un pahar cu vin roșu se clatină

în pieptul lui Dumnezeu!

Nădăjduiesc să-l dai peste cap într-o zi.

De dorul tău își uită fețele zarul câștigător.

Noapte fără lună. Sunt fericit: tu ești 

singura bijuterie din lume care poate

fi admirată numai pe întuneric!

O clipă am crezut că voi fi liniștit.

Dar cineva a spart ferestrele cercului.

O luăm de la capăt. Tu mă privești și taci.

Eu te iubesc. Știu, dragostea nu a vindecat,

niciodată, pe nimeni. Ea doar deschide răni

peste care noi, încrezători, presărăm sare.  

IONUȚ CALOTĂ

ÎN POEZIE SE POATE ORICE

Iată acum actorul din ecran

a coborât și stă la masă cu mine

și uite cum marea din tablou

curge și ne spală picioarele obosite

în timp ce mobila se ofilește tristă

în jurul nostru

În pahare avem o țuică de ștevie

Cuvintele noastre au umplut toată camera

iar mâinile ni s-au atins

ni s-au lungit

cât să cuprindă toată lumea

și uite așa noi doi

contorsionați ne rotim

ne învârtim

În poezie toate lucrurile astea

prind viață

mai puțin

eu

DANIELA TOMA

***

întotdeauna păstrez pe undeva coapsele unei flori,

le revendic atunci când se tem să mai stea cu mine,

le pot chiar transforma în păsări sau în sângele zilelor mari

spre a fi răstălmăcite din nou de tine

uite cum vom deschide încet ușa

și vom cere permisiunea de a pedepsi după bunul plac

stânga nopții atunci când îi tremură vocea

foarte puțin vom fi lenea enormului albastru

ca să-i putem iubi urmele până târziu

nu te speria, tu locuiești pe dinăuntrul meu,

îmi scrii poeme lungi pe cerul devorat al coapselor,

atent să nu le rănești  cu foamea aproape necunoscută,

înghesuită în carne și în minte

nicio lege nu mă împiedică să dezvelesc ceasul cumsecade

care poate nici nu mai e ceas,

care poate nici nu mai e liber

dincolo de noi, o casă roție se ridică pe vârfuri

OCTAVIAN MIHALCEA

UȘA DE GHEAȚĂ

Palton lung negru

se arată

zăpada casei 

sclipește vag

aici respiră frica

vocea: ți-ai învins

una dintre morți!

mereu la rând

rânduri rânduri

lupii aproape de sânge

ROBERT ȘERBAN

CÂND NU MAI ȘTII CE SĂ FACI

mă uit la televizor

e o emisiune despre cum să-ți crești copiii

cât mai corect și mai bine

despre cum să le vorbești  ca să înțeleagă

cât mai multe și mai repede

cum să le fii părinte și prieten

în același timp

cum să fii sever

dar sub nicio formă violent

cum să nu le spui niciodată nu face asta

ci să-i iei pe ocolite

ca să aibă eficiență

cum să nu te enervezi și să-ți păstrezi calmul

în orice situație

cum să fii un exemplu continuu pentru ei

cum să te pui în locul lor

atunci când nu mai știi ce să faci

mă pun în locul copiilor mei

iau telecomanda

și mut pe Disney Channel

RETORICĂ?

Costel Zăgan

5 aprilie 2019 la 11:20 · 

‎Ion Țoanță‎ în Diana și Cerbul, endless story

5 aprilie 2019 la 11:18

Originalul domn COSTEL ZĂGAN

RETORICĂ DE WEEKEND

(Costel Zăgan)

Iarba verde și bolnavă

crește totuși altă slavă

Cresc copii fără măsură

râde trist bolnava gură

Restul merge ca pe roate

cine vrea cum naiba poate

Lume totuși unde te duci

nemișcată pe butuci