lacrimile poetului
sunt frunze albastre
ce nu adie în vânt
nu se lovesc de pământ
cad pur și simplu în sus
numai și
numai
în sus
când se întorc se spune că plouă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Costel Zăgan Ca și ziua de mâine, trecutul m-a depășit.
-
Costel Zăgan Ca și infinitul nici spațiul poeziei nu poate fi străbătut N-am timp să iubesc o poezie până la capăt Eternitatea are 99, 99(9... -
.jpg)
Costel Zăgan Onorabililor, deschideți ochii, să nu vă împingă viitorul în prăpastie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu