MONA
migrez spre ultima umbră a surâsului tău
ușor, să nu-ți rănesc tristețea buzelor
ți-ai dus majestatea candorii cu șarpele pe umeri
iar într-un colț de inimă ai suspendat păcatul,
ca înserarea-n tindă a zeilor chilugi,
ai aflat,
în trupul meu nu mai locuiește decât pustia,
iubito, mi-ai rănit timpul înainte de mama,
poemul acesta îl vei umbla cu inima despicată.
LITERATURA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ POEZIA, 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu