ȘTEFAN DOROFTEI

MI-E FRICĂ, MAMĂ...

Mi-frică, mamă...Mi-au plecat feciorii

Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,

Prin mine zboară infernal cocorii

Și mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă...Nu mai știu de mine

Pierdut-am doina, lacrima și dorul,

În ochii mei în van se trag cortine,

Firul din of își schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă...Iar primesc păcate

Ca niște frunze-nlănțuite-n clipe

Pavând cu negru străzi de nedreptate

Pe gândul meu ce nu poate să țipe.

Mi-e frică, mamă...Parcă-i întuneric

În mintea mea cea stoarsă de substanță,

Văd numai titluri pe gigant generic,

Eu sunt o umbră fără importanță.

Mi-e frică, mamă...Clopotele urlă

De-atâta spaimă strânsă în capele

Și-atât noroi pe care mi-l azvârlă

Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă...Lupii dau năvală...

Îmi sfâșie și graiul copt în vatră,

Degeaba sufletul mi se răscoală

Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.