Pornește absența spre noi
demarează în trombă singurătatea
marea singurătate zeroul absolut
așteptat(ă) de toți
hulit(ă) cu harfa și flautul fermecat
suflet somnambul
cărat cu trenul de marfă al disperării
totuși
cureaua de transmisie a divinității
pe la hopurile etice
își mai face simțită prezența luminoasă
cad din pat în pat
din lac în puț
brusc
din crăpăturile inexistenței ies la suprafață
primii monștri ocazionali marfă ieftină promoțională
picioare pline de noroi stelar bâjbâiesc după ajutor
cadavrul lui Dumnezeu duhnește a nemurire cale de-o poștă
Doamne unde duce mâna mea dreaptă
roua îmi fierbe pe buze
soarele îmi răsare
printre
dinții încleștați
de
ură
Costel Zăgan, EVADAȚI DIN IARNĂ, 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu